
Coridoarele spitalului au fost de asemenea, refăcute, și, foarte important, s-a modernizat Laboratorul de Sterilizare, acolo pe unde trec toate instrumentele și materialele din spital. „Cred că nu greșesc să spun că, în termeni medicali, Sterilizarea este <<ficatul>> spitalului!”, a spus și primarul Felix Borcean.
Edilul Caransebeșului nu s-a sfiit să compare ce se întâmplă de o bună bucată de vreme în spital cu ceea ce a fost în lunga perioadă când instituția era condusă de medicul Gheorghe Borcean. „Nu este doar meritul Primăriei sau al doctorului Singh, și ceilalți manageri au avut contribuția lor, mai mică sau mai mare, mă refer în ultimii 10 ani. Și fac o paralelă cu perioada în care la cârma spitalului s-a aflat Gheorghe Borcean zeci de ani, care acum ține cu dinții să lucreze din nou în spital și care a scris o pagină tristă în istoria acestui spital, cu toate blazoanele și academiile pe care și le arogă.”, a încheiat Felix Borcean.
JCS-Nina Curița