Proiectul depus pe Programul „Sănătate”, de investiții în infrastructura unităților spitalicești, cuprinde consolidarea și reabilitarea integrală a spitalului existent, dotarea cu aparatură medicală de ultimă generație, construirea a trei corpuri noi de clădire unde se va muta secția de Boli Infecțioase (spitalul Bora), secția de Psihiatrie și secția de Pneumologie-Recuperare.
Inițial, Primăria Caransebeș a țintit peste 80 de milioane de euro, însă s-a văzut nevoită să mai reducă din valoarea proiectului, fapt adus și la cunoștința consilierilor locali de directorul Direcției de Strategii a municipalității, Liviu Jigoria-Oprea: „S-a modificat valoarea proiectului, pentru că valoarea totală eligibilă din ghid era de 350 de milioane de lei cu tot cu TVA. Noi am mers pe valoarea fără TVA de 347 de milioane, ceea ce ar fi însemnat să punem din bugetul local restul de 60 de milioane, ceea ce nu ne permitem. Așa că am diminuat bugetul proiectului, am renunțat la ceva dotări, să ne încadrăm în valoarea cu tot cu TVA de 350 de milioane de lei.”
În ședința de îndată de joi, aleșii locali au aprobat și includerea proiectului de modernizare a spitalului în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a municipiului Caransebeș, condiție obligatorie la depunerea proiectului.
Umrează acum evaluarea proiectului și eventuale solicitări de clarificare, urmând ca un răspuns sigur în ceea ce privește aprobarea proiectului să fie primit la începutul anului viitor.
JCS-R.M.
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/zi-istorica-pentru-municipiul-caransebes/