
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/spitalul-din-caransebes-asteapta-bani-pentru-doua-ascensoare/
Banii sunt necesari pentru renovarea a două ascensoare vechi și „obosite”, nefuncționale în momentul de față. Iar dinspre Consiliul Județean au existat promisiuni că situația se va rezolva. „Am luat act de de solicitarea dumneavoastră pentru suma de 380.000 de lei, necesară pentru punerea în funcțiune a două ascensoare (ascensor transport paceinți 6 persoane, ascensor transport personal medical 20 de persoane). Sumele vor fi repartizate cu prioritate Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș odată cu alocările bugetare preconizate în trimestrul al IV-lea al anului curent”, se preciza la începutul lunii noiembrie într-o adresă semnată de președintele Romeo Dunca și administratorul public al județului, Andrei Ungur, și trimisă spitalului din Caransebeș.
Întrebat recent dacă mai are ceva vești despre banii pentru cele două ascensoare, managerul Adrian Dumbravă ne-a spus că nu mai știe nimic, așteptând totuși ca suma să fie alocată de CJ. Iar de la județ, administratorul public Andrei Ungur ne-a transmis că banii vor ajunge la spitalul caransebeșean imediat ce vor fi primiți de la Guvern.
JCS-R.M.
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/spitalul-din-caransebes-asteapta-bani-pentru-doua-ascensoare/
Într-o recentă ședință a Consiliului Local Caransebeş, aleșii municipali au aprobat proiectul de hotărâre privind participarea municipiului Caransebeş, în calitate de membru […]
Sosirea sezonului rece si face imposibila primirea pacientilor pentru triere in corturi la Spitalul Municipal de Urgenta Caransebes. Motiv pentru care, pe […]
Deoarece la Spitalul Municipal din Caransebeş ascensoarele nu au mai fost reabilitate de foarte multă vreme, în ultima şedinţă de Consiliu local […]
Scris de Nina Curița – CARANSEBEŞ – Angiograful de la Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș, considerat cel mai performant din România, […]
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |