Reabilitarea Spitalului, in grafic. Pentru Bora se cauta solutii

Reabilitarea Spitalului, in grafic. Pentru Bora se cauta solutii

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – În scurt timp va fi selectat constructorul care va da o altă față etajelor 7 și 8 ale Spitalului Municipal de Urgență din Caransebeș. În paralel, Primăria încearcă și reabilitarea Compartimentului de Boli Infecțioase, cunoscut de gugulani drept Spitalul „Bora”.

Conducerea Primăriei consideră prioritar proiectul de reabilitare a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. „Această săptămână a fost una dedicată spitalului, am fost și de câte două ori pe zi acolo pentru a pune la punct, împreună cu conducerea unității, ultimele detalii legate de mult așteptata reabilitare. Am avut discuții cu managerii, cu proiectanții, cu cei care se ocupă de achiziții, în acest moment lucrurile sunt pe făgașul cel bun în sensul că urmează o perioadă relativ scurtă de achiziții, de selectare a constructorului. Din discuțiile pe care le-am avut cu proiectantul, am înțeles că pe la începutul lunii noiembrie vor demara lucrările propriu-zise, Primăriei revenindu-i obligația de a pune la punct sistemul de hidranți care înconjoară spitalul și care va presupune un alt efort financiar din partea noastră”, a precizat primarul Felix Borcean.

În același timp, se caută o soluție pentru reabilitarea Compartimentului de Boli Infecțioase de pe strada Eftimie Murgu, Spitalul „Bora” pentru caransebeșeni. „Mai există o clădire care aparține de spital, Secția de Boli Infecțioase, pe care intenționăm să o includem într-un program de reabilitare, dacă nu pe fondurile guvernamentale care vor fi alocate în etapele următoare SMUC, atunci încercăm printr-un proiect european să reabilităm clădirea. În perspectivă, dorim să mutăm medicii din Policlinică în acest spațiu, pentru a putea folosi Policlinica în sistem ambulatoriu”, a mai adăugat edilul Caransebeșului.

Sursa: http://www.caon.ro/reabilitarea-spitalului-in-grafic-pentru-bora-se-cauta-solutii/1702002