Management privat pentru spitalul din Caransebes

Management privat pentru spitalul din Caransebes
CARANSEBEŞ – Municipalitatea intenționeaza încă din acest an să impună un management privat la Spitalul Municipal de Urgență.

Conducerea administrației locale consideră că o companie privată are o altă anvergură atunci când manageriază o unitate sanitară, atât în relația cu cadrele medicale cât și în cea cu furnizorii sau Casa de Asigurări de Sănătate. Potrivit primarului Marcel Vela, municipalitatea a cerut în caietul de sarcini de la compania ce va asigura managementul privat peste 90 de criterii de perfomanță.

„Managementul privat vede ansamblul spitalului cu ochi critic, cu interes economic și cu un spirit de a-l gospodări la un alt nivel calitativ, exact cum se întâmplă în Occident. Am impus în caietul de sarcini peste 90 de criterii de performanță care trebuiesc îndeplinite. La fel de important este că unmanagement privat face la rândul lui contracte de management cu șefii de secții, pentru că acum, după experiența mea umilă de când am preluat spitalul, șefii de secții nu au criterii clare de performanță pe propria secție, un manager care este coleg pe secție cu alți medici nu are autoritatea necesară de a impune criterii de performanță. Cred că cei care răspund de un spital trebuie să îl managerieze ca pe propria casă”, a spus Marcel Vela.

Edilul-șef apreciază că un management privat, realizat de o companie specializată în domeniu, poate fi o soluție și pentruspitalul din Caransebeș. În prezent, conducerea instituției este asigurată de managerul Adrian Romanescu, al cărui interimat expiră peste o luna de zile.

Lidia Almăjanu

Sursa: http://www.caon.ro/