O şansă în plus la viaţă pentru copiii caransebeşeni

Joi, 29 iunie, în Aula „1 Decembrie 1918” a Primăriei municipiului de pe malurile Timişului şi Sebeşului a avut loc conferinţa în cadrul căreia s-a anunţat că, prin intermediul Organizaţiei Salvaţi Copiii, Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş şi Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa au fost dotate cu aparatură medicală necesară salvării şi îngrijirii nou-născuţilor, rata mortalităţii infantile din judeţul Caraş-Severin fiind îngrijorătoare, mult peste media pe ţară. Astfel, Secţia de pediatrie a Spitalului Municipal Caransebeş a primit un ecograf în valoare de 20.140 de euro, iar Secţia de neonatologie a Spitalului de Urgenţă Reşiţa are două lămpi de fototerapie, în valoare de 4.642 de euro. Donaţia este parte din programul de combatere a mortalităţii infantile pe care Organizaţia Salvaţi Copiii România îl derulează de şase ani.

La eveniment au luat parte reprezentanţi ai Organizaţiei Salvaţi Copiii, în frunte cu preşedintele executiv, Gabriela Alexandrescu, cadre medicale de la cele două spitale şi voluntari, administraţia locală fiind reprezentată de primarul Felix Borcean şi city-managerul Andrei Ungur.

Aceasta este cea de a treia donaţie pe care Organizaţia Salvaţi Copiii o face Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, după dotări anterioare consistente ale Secţiei de neonatologie, în valoare totală de 40.201 de euro, respectiv un incubator de transport, un ventilator de suport respirator, un incubator de terapie intensivă şi un monitor de funcţii vitale. Totodată, Spitalul Judeţean de Urgenţă Reşiţa primeşte a patra donaţie, în cadrul programului de reducere a mortalităţii infantile, începând cu anul 2013 unitatea medicală fiind dotată de Salvaţi Copiii cu un incubator de terapie intensivă, două pulsoximetre, un monitor funcţii vitale, un ventilator suport respirator, un bilirubinometru, un vain-viewer şi un aparat de respirat, în valoare totală de 44.253 de euro.

În judeţul Caraş-Severin, unde rata mortalităţii infantile rămâne alarmantă, Organizaţia Salvaţi Copiii a dotat, în 2016, cu un incubator de transport în valoare de 9.600 de euro şi Spitalul Orăşenesc din Oraviţa.

Despre activitatea organizaţiei au vorbit Gabriela Alexandrescu, Măriuţa Simionescu, preşedintele Organizaţiei Salvaţi Copiii – Filiala Caraş-Severin, ambasadorul Liliana Dacica, precum şi cadre medicale de la cele două spitale.

După ce a mulţumit, în numele conducerii Primăriei Caransebeş, reprezentanţilor Organizaţiei Salvaţi Copiii, pentru raza de speranţă adusă prin implicarea membrilor ei, primarul Felix Borcean a continuat: „Copiii sunt lucrul cel mai important, sunt eşantionul de care depindem noi toţi, prin ceea ce facem pentru ei, prin educaţia sanitară pe care o promovaţi dv. şi prin educaţia propriu-zisă pe care trebuie să le-o acordăm noi toţi”. Edilul a extins puţin subiectul, afirmând că, de-a lungul timpului, la spital s-au făcut o serie de investiţii şi de dotări tehnice şi edilitare, în prezent aici fiind pe punctul de a demara o investiţie importantă, de renovare şi reabilitare a etajelor superioare, pe viitor municipalitatea exprimându-şi speranţa că se va reuşi reabilitarea totală a unităţii medicale. „Cu toate acestea, ne confruntăm cu probleme foarte mari, de ordin financiar, de ordin al arieratelor, dar ne vom implica cu drag, cu toată pasiunea, vă vom fi alături permanent şi colaborarea noastră, cu siguranţă, nu se va opri aici, noi sperând să punem umărul la lucrurile frumoase pe care le faceţi dumneavostră, dar venind şi cu iniţiative proprii”, a mai spus edilul.

Prezent la conferinţă, Nicolae Borcean, fostul city-manager al municipiului, a vorbit despre actuala conjunctură, în care situaţia demografică a României este dezastruoasă. „Dacă nu avem grijă de copii, înseamnă că nu avem grijă de acest popor. Îmi amintesc cuvintele pe care le rostea, cu mai bine de două secole în urmă, un reprezentant ilustru al Şcolii Ardelene, Gheorghe Şincai: «Numai prin învăţătura pruncilor şi prin grija faţă de copii, avem a aştepta ceva pozitiv de la viitor». Şi avea perfectă dreptate. Dacă nu avem grijă de copii, nu avem grijă de naţiune. Iar ceea ce faceţi dumneavoastră este un lucru extraordinar”, a mai spus Nicolae Borcean.

Toţi participanţii la acţiune s-au deplasat apoi la Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, pentru a vedea noul ecograf. Şefa Secţiei pediatrie, dr. Rodica Motoş-Sârbu, a vorbit despre aparatul care a intrat, recent, în dotarea unităţii medicale, unul ultraperformant, care lipsea cadrelor care îşi desfăşoară activitatea aici. „Spitalul oricum nu avea bani suficienţi pentru a-l achiziţiona, e vorba de aproximativ 20.000 de euro, iar ecograful ne ajută la depistarea precoce a afecţiunilor cerebrale la nou-născuţi, întrucât are şi o sondă pentru ecografie transfrontaneală. Este extrem de eficient şi ne bucurăm că îl avem. Dacă nu era Organizaţia Salvaţi Copiii, probabil că ar mai fi durat mult timp până am fi putut să-l achiziţionăm. Fără el, ne bazam doar pe simţurile noastre şi pe analizele de laborator. Ne-ar mai trebui şi o sondă pentru copii mai mari, cea actuală putând fi utilizată doar la copiii mici, dar probabil că, în timp, vom primi şi celelalte sonde”, a mai spus dr. Rodica Motoş-Sârbu.

De astă dată am venit la Secţia pediatrie cu un ecograf performant, e primul pe care îl oferim în ţară, şi ne bucurăm că vor beneficia de el copiii de aici. E un aparat de ultimă generaţie, care îi va ajuta pe medici să descopere problemele de sănătate pe care le au copiii, într-un timp scurt şi la o calitate foarte bună. De el vor beneficia, în acelaşi timp, şi viitoarele mămici. În Caraş-Severin, rata mortalităţii infantile e de 12 la mie, mult mai mare decât rata naţională, care este de 8 la mie, care, şi ea, e dublă faţă de media din Uniunea Europeană, respectiv 3,7 la mie. Avem încă foarte mulţi copii pe care îi pierdem încă înainte să împlinească vârsta de un an, aproape 1.500 pe an, o parte dintre ei murind din cauze ce pot fi prevenite, ei putând fi ajutaţi să trăiască prin dotarea cu aceste echipamente. Rata mortalităţii infantile, din 2010, de când am demarat acest proiect, a scăzut de la 10,1 la mie, la 8 la mie, în 2015. Toţi şefii de secţie din spitale solicită aparatură, ultima oferită de Stat câtorva maternităţi mari datând din anul 2007, de atunci nu s-a mai investit, iar tehnica avansează foarte repede. Este în continuare nevoie de mese de resuscitare, de incubatoare, dar şi de aparate de sterilizat sau de compresoare de aer”, a spus Gabriela Alexandrescu.

Preşedintele executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii a adăugat că banii din care se cumpără aceste aparate provin de la câteva companii care sprijină această structură cu sume mai mari, dar şi de la fiecare om care donează 2 euro sau redirecţionează 2 la sută din impozitul pe venit. Banii strânşi până acum au ajuns în aproape 80 de maternităţi, prin cele 380 de echipamente pe care le-am cumpărat şi le-am oferit. Dacă nu dăm dreptul la viaţă copiilor, ce altceva putem face mai bine, ce viitor să mai avem? Din toamnă vom continua, va fi o altă campanie prin care vom ajuta copiii, familiile, medicii, vom încerca să salvăm vieţi”, a mai spus Gabriela Alexandrescu.

„Noul ecograf ne va ajuta extrem de mult, colegii mei sunt încântaţi de el, pentru că, prin această dotare, noi sperăm ca şi copiii noştri din Caransebeş să aibă o şansă în plus la viaţă. E foarte important, ca medic o spun, să ai aparatura necesară atunci când ai nevoie, iar aceasta nu e orice fel de aparatură, ci e una ultraperformantă. Din păcate, în momentul de faţă Spitalul Municipal trece printr-o perioadă mai dificilă, dar, cu astfel de campanii şi cu sprijinul administraţiei locale, sperăm să depăşim momentul şi să devenim acea unitate medicală în care să-ţi fie drag să intri ca pacient, iar ca medic să-ţi fie drag să lucrezi”, a spus managerul spitalului, dr. Ionuţ Mihăilică.

E important de menţionat că, în anul 2016, Secţia pediatrie a unităţii medicale a îngrijit 2.009 copii şi a efectuat 6.226 de consultaţii.

Sonia BERGER