La 99 de ani s-a lăsat pe mâna lui Singh

 

Miercuri, 9 februarie, dr. Singh Bhupinder, medic chirurgie plastică și reparatorie la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, a reușit să opereze cu succes o pacientă în vârstă de 99 de ani, din comuna Băuțar. Pacienta s-a prezentat la spital având o tumoare pe pleoapa superioară a ochiului stâng, care făcea imposibilă deschiderea și închiderea ochiului, provocându-i dificultăți de vedere.

„Intervenția chirurgicală a fost extrem de dificilă, din cauza vârstei foarte înaintate a pacientei, cât și a multiplelor patologii de care suferea aceasta. Operația a durat două ore, tumora care acoperea globul ocular fiind îndepartată, ceea ce a făcut ca pacienta să poate deschide acum ochiul. Pacienta este stabilă și mai trebuie să rămână sub supraveghere medicală în jur de 7 zile, după care va fi externată”, ne-a precizat dr. Singh, care nu este la prima intervenție de acest gen.

JCS-R.M.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/la-99-de-ani-s-a-lasat-pe-mana-lui-singh/