Noul manager interimar, Ionuţ Mihăilică, 33 de ani, este medic specialist în pneumologie, a mai făcut parte din comitetul de conducere a SMU Caransebeș, și va asigurainterimatul până la organizarea unui nou concurs pentru funcția de manager. A devenit medic la SMU Caransebeș la începutul anului 2010, este căsătorit și are un copil, iar soția, medic oftalmolog, profesează tot în acest spital. În ce privește funcția de director medical interimar, aceasta va fi ocupată de medicul Călin Grozăvescu, șeful secției Radiologie-Imagistică medicală.
Una din principalele priorități ale noii conduceri a spitalului din Caransebeș va fi reabilitarea şi modernizarea etajelor 7 si 8, incluse în Master-Planul General de Reabilitare a unității sanitare. „Spitalul a demarat deja procedurile. La ora actuală se află postată pe Serviciul Electronic de Achiziţii Publice, pentru o perioadă de maxim 10 zile, documentaţia de atribuire a lucrărilor, pentru verificarea şi validarea acesteia de către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice. După validarea documentaţiei urmează un termen de 15 zile, perioadă în care cei interesaţi iau cunoştintă de proiectul şi lucrările care trebuie efectuate şi pot depune ofertele de licitaţie, tot pe SEAP. În cazul în care nu există contestaţii, începerea lucrărilor este preconizată pentru sfarşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie, însă în cazul unor contestaţii, termenele se vor prelungi. Această primă fază cuprinde organizarea de şantier, lucrări de consolidare, o staţie proprie de oxigen, reabilitarea reţelei de hidranţi pentru spital şi policlinică, instalaţii electrice”, se arată într-un comunicat de presă al SMUC. Lucrările au fost planificate în aşa fel încat actul medical să nu fie perturbat.
Vă reamintim că pentru prima fază a Master-Planului General de Reabilitare a unității sanitare caransebeșene, Ministerul Sănătății a alocat 7,75 milioane lei, dintr-un total de 27,7 milioane lei, bani care trebuie cheltuiţi pană la finele anului 2016.