Lucrările de renovare se completează cu cele ale proiectului de fluide medicale. Și chiar dacă s-a lucrat puțin mai greu, în sensul că renovarea s-a derulat întâi pe jumătate de secție și apoi pe cealaltă, pacienții au înțeles importanța lucrărilor, ei fiind principalii beneficiari ai acestora. „Acum avem oxigen pentru pacienți în fiecare salon, plus aspirația, vacuumul, instalații electrice noi, senzori de incendiu, alarmele pe care le pot declanșa pacienții când au nevoie de ceva. Noi nu am închis secția ca să facem lucrările de renovare, a fost multă muncă, noroc că suntem compartimentați în așa fel încât să nu întrerupem activitatea, am funcționat pe jumătate de secție, pe cealaltă s-a lucrat. Ar mai fi puțin de lucru la două grupuri sanitare. Am avut sponsorizări cu materialele de construcție, cu mobilierul de la sala de mese.“, a adăugat și șefa secției Medicină Internă, Loredana Copăceanu.
La spital a fost prezent vineri și primarul Felix Borcean, acesta arătându-se încântat de cum arată secția. Mai mult, edilul i-a invitat pe sceptici să se convingă cu ochii lor de renovare. „Când intri într-o astfel de secție ești într-o anumită proporție vindecat, când vezi condițiile. E o altă față a spitalului, mult mai plăcută și pentru pacient. Dacă veneai acum 5-6 ani impresia era cu totul alta, pe lângă miros, aspectul era unul dezolant. Mai vorbesc unii care nu au văzut cum arată acum, că <<se moare cu zile>>, că e <<spitalul groazei>>, ei bine, îi invit să vină să vadă cum arată spitalul, pentru că sunt mulți care fac rău prin declarațiile lor și asta afectează oarecum adresabilitatea pentru spitalul din Caransebeș. Spitalul nostru arată cel mai bine din tot județul și cred că e și cel mai profesional, și cu cel mai bun management, adică de la 15 milioane de lei datorie, aproape pe zero, și nu nepărat cu ajutorul primăriei, arată un management de calitate.“, a punctat primarul Felix Borcean.
Ce urmează? Așa cum am aflat din discuția directoarei medicale, medicul Ana-Maria Popescu, cu primarul Caransebeșului, blocul operator este următorul vizat să intre într-un amplu proces de renovare. Pentru asta e nevoie ca banii obținuți de primărie printr-un proiect de la Ministerul Sănătății să ajungă cât mai repede la Caransebeș, pentru a se demara procedurile de licitație. Sunt 6 milioane de lei pentru reparații și dotări cu aparatură medicală de ultimă generație.
JCS-R.M.
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/cea-mai-mare-sectie-a-spitalului-din-caransebes-renovata/