Spitalul din Caransebes va avea ambulatoriu


În ultima şedinţă de lucru, c
onsilierii locali au hotărât înfiinţarea unui ambulatoriu de specialitate în cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă din Caransebeş, acesta urmând să funcţioneze la parterul actualei Policlinici. Prin înfiinţarea acestui ambulatoriu, se urmăreşte creşterea veniturilor spitalului, precum şi încheierea unui contract eficient cu Casa de Asigurări de Sănătate, care va fi semnat în cursul acestui trimestru, unul care să finanţeze la nivelul aşteptărilor unitatea spitalicească din Caransebeş.

„Coroborat cu Ordinul ministrului Sănătăţii Nr. 39/2008, trebuie reînfiinţat ambulatoriul din spital, adică acele cabinete care ţin strict de această unitate, şi nu cabinete private ale medicilor, care au contracte individuale cu Casa de Asigurări de Sănătate. În cabinetele ambulatoriului, medicii vor asigura în timpul programului consultaţii care vor fi decontate de Casa de Asigurări de Sănătate în bugetul strict al Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş”, a spus primarul Marcel Vela.

Medicii care au contracte de închiriere pe spaţiile de la parterul Policlinicii vor fi mutaţi în spaţiile disponibile de la etajele I şi II, iar pentru obiectele de activitate care nu ţin strict de contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate se vor găsi alte spaţii de închiriere, fie în patrimoniul public al oraşului, în alte spaţii disponibile ale Primăriei, sau chiar în domeniul privat, astfel încât activitatea spitalului să fie delimitată de cea privată.

În cadrul ambulatoriului ar urma să funcţioneze specializările interne, neurologie, cardiologie, pediatrie, chirurgie-ortopedie şi ginecologie.

Sonia BERGER