„Tratament” Rotary pentru spital

Vineri, 5 octombrie, Primăria Caransebeş a găzduit o întâlnire la care au participat edilul Felix Borcean, Werner Schumacher, Senior al Rotary Club Meerbusch-Büderich, District 1870, din Germania, Alin Deteşan, preşedintele Clubului Rotary Caransebeş, precum şi Mihaela Popovici, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă. Cu această ocazie, a fost demarat proiectul Global Grant, în valoare de 78.000 de euro, care prevede dotarea spitalului din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului cu aparatură medicală, prin intermediul rotaryenilor din mai multe ţări.

A fost extraordinară vestea pe care am primit-o, aceea de a ajuta Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, un spital în privinţa căruia, după ce l-aţi vizitat, probabil că v-aţi făcut o imagine. Tocmai de aceea este extrem de lăudabilă iniţiativa de a ajuta această unitate medicală foarte importantă pentru această regiune, atât prin cantitatea, cât şi prin calitatea aparaturii şi a mobilierului pe care intenţionaţi să le aduceţi la Caransebeş”, le-a spus Felix Borcean oaspeţilor germani.

Werner Schumacher a vorbit despre cele două proiecte pe care le derulează în Caransebeş, din care unul împreună cu Congregaţia Surorilor Franciscane, prin Staţia din municipiu fiind ajutate deja multe persoane – oameni în vârstă şi copii din familii defavorizate –, concret fiind cumpărate în acest scop cadre pentru ajutat la mers şi scaune cu rotile. „Pentru spital vor veni un bronhoscop nou, un număr de 15 calculatoare în stare foarte bună, pentru diverse secţii ale unităţii medicale, vor fi cumpărate 15 monitoare noi prin intermediul Clubului Rotary Caransebeş, se vor mai putea finanţa, de asemenea, două monitoare pentru funcţii vitale pentru Secţia pediatrie, şi minimum două defibrilatoare cu meniu în limba română, precum şi mobilier şi instrumentar de la un spital din Belgia, din Mechelen, care va fi renovat, lista acestora din urmă putând fi transmisă la sfârşitul acestei luni”, a mai declarat Werner Schumacher.

La acest proiect, a mai spus oaspetele, participă ambele Cluburi Rotary din Meerbusch, Clubul Houhalen din Belgia, Rotary Club Linz din Austria, Clubul „Mihajlo Pupin” din Pancevo – Serbia, şi un club din Uffenheim, din Germania, în care activează o doamnă originară chiar din Caransebeş.

Werner Schumacher, care vine de 10 ani la Caransebeş, a mai declarat că necesarul de aparatură s-a făcut în urma unei anchete a rotaryenilor din municipiu, în primăvară fiind organizat şi un bal de caritate pentru strângerea de fonduri în vedere achiziţionării bronhoscopului. În plus, în această vară, dr. Dan-Laurenţiu Tocuţ a făcut o vizită particulară în Germania, ocazie cu care au şi discutat pe marginea acestui proiect. „Cererile noastre pentru aparatură au fost deja înaintate, acestea trebuie să ajungă la Organizaţia Mondială din SUA, şi sper să lansăm comenzile pentru aparate în luna decembrie a acestui an”, a mai spus Werner Schumacher.

Toţi participanţii la întâlnire s-au deplasat apoi la Secţia Pneumologie – Compartimentele Pneumoftiziologie şi Boli Infecţioase (fostul Spital Bora), unde au fost primiţi de dr. Ionuţ Mihăilică, cel care va lucra cu bronhoscopul care va fi adus aici.

Ultima etapă a vizitei a fost Spitalul Municipal de Urgenţă, unde proiectul a fost inaugurat simbolic prin donarea unui scaun cu rotile pentru Secţia pediatrie.

Tot prin acest proiect – a mai spus oaspetele german –, în parteneriat cu Primăria Caransebeş, vor fi finanţate şi lucrările de montare a instalaţiei de gaze medicale la Blocul operator din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă.

Sonia BERGER