În cursul zilei de luni, la Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş a ajuns încă un tunel de dezinfecție, ridicând numărul acestora la patru, ele fiind montate la Secția Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie, CPU, ATI, precum şi la intrarea pentru personalul TESA. Două dintre aceste tuneluri au fost donate de Federaţia Sanitas, unul de primarul din Turnu Ruieni, Mihai Maralescu, şi comunitatea acestei localităţi, iar ultimul de Sindicatul CFR Caransebeș, a scris pe pagina sa de Facebook managerul unităţii medicale, Adrian Cican.
„Astăzi (luni, 27 aprilie – n.r.), în Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș mai avem un număr de 19 pacienți confirmați din cei 44 care au fost în total, un număr de 25 de pacienți externați vindecați (57% rată de vindecare) și niciun deces. Mai avem 5 pacienți suspecți din cei 35 de suspecți în total, care au fost internați în spital. Până astăzi am efectuat 390 de teste rapide pentru angajații spitalului, din care 30 de teste au fost repetate, având un singur caz până acum de test IgM + care a avut un rezultat RT PCR negativ, și am avut 16 angajați care au trecut prin boală, având anticorpi IgG”, a mai scris Adrian Cican pe pagina sa de socializare.În cursul zilei de marţi, la spital va sosi un aparat RT PCR pentru testare SARS-CoV 2, iar reţeaua de oxigen medical va fi finalizată în proporţie de 99 la sută, extinderea Secţiei ATI cu încă 25 de paturi fiind deja realizată.
Sonia BERGER
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/doua-inaugurari-importante-la-spitalul-din-caransebes/