Interimatul continua la spitalul din Caransebes

Interimatul continua la spitalul din Caransebes

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Asta după ce concursurile pentru posturile de manager și director medical nu s-au mai desfășurat din cauza lipsei candidaților.

În aceste condiții, primarul Felix Borcean l-a convins pe actualul manager, medicul Ionuț Mihăilică, să-și prelungească interimatul. Surpriza a apărut însă la directorul medical, post ce va fi preluat pentru următoarea jumătate de an de medicul Eugen Munteanu, care a mai făcut parte din conducerea spitalului. Munteanu, care este și consilier local PSD, este considerat de conducerea municipalității, pe lângă atuurile profesionale, unul din social-democrații cu care se poate colabora în termeni rezonabili.

Managerul general rămâne în funcție. L-am convins, deși cei care-și asumă această funcție fac sacrificii și materiale, și de altă natură. În ce privește managerul medical, i-am propus funcția doctorului Munteanu, care este și consilier PSD, iată, fără niciun aranjament politic. Dumnealui a înțeles situația, are experiență, este un <<pătimaș>>, dacă vreți, al SMUC, și chiar dacă propunerea a venit din partea primarului liberal al Caransebeșului, a acceptat-o aproape fără ezitare”, a precizat Felix Borcean.

Numirile sunt tot pe o perioadă de 6 luni și vor fi oficializate la începutul săptămânii viitoare.

Sursa: http://www.caon.ro/interimatul-continua-la-spitalul-din-caransebes/1808449