Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș

Premieră în județ! Grefă de piele la spitalul din Caransebeș

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Totul a fost posibil prin proiectul derulat de Rotary Club, alături de parteneri din Belgia, Austria, Germania și Serbia. Aceștia au dotat Spitalul Municipal de Urgență cu un dermatom performant, care va fi folosit de chirurgul plastic Bhupinder Singh pentru a repara defectele de piele ale pacienților. Prima intervenție de acest gen, premieră în Caraș-Severin, va avea loc chiar mâine.

Dermatomul este foarte important pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică, pentru reconstrucția de defect de piele, la traumatismele care necesită recoltarea de piele pentru acoperirea defectului. E primul aparat de acest gen din spital și din județ, mulțumim Clubului Rotary. La un pacient cu defect de piele putem recolta pielea de pe o altă regiune, țesut sănătos, de la coapsă de exemplu, iar acest aparat are niște măsurători, putem lua de la cel mai subțire până la cel mai gros strat, depinde cum dorim, și atunci recoltăm și aplicăm în zona cu defect. E vorba de microchirurgie reconstructivă. Mîine vom face prima intervenție cu acest aparat la un pacient cu defect la gamba stângă, care va fi acoperit cu grefă de pielePacientul are 57 de ani, are și un ulcer varicos, este pregătit, mâine dimineață la ora 11 intră la sală și efectuăm intervenția”, ne-a explicat doctorul Singh.

Cei de la Clubul Rotary Caransebeș, prin vocea președintelui Alin Deteșans-au declarat extrem de mulțumiți de modul cum a decurs proiectul de dotare a spitalului caransebeșeandermatomul nefiind primul aparat donat: „Este un aparat care a necesitat o mărire a valorii grantului, pentru că au rămas bani și am suplimentat pentru a aduce încă un aparat util spitalului. Cu acesta, am ajuns la o valoare de peste 80 de mii de dolari, ceea ce înseamnă că am dus la bun sfârșit proiectul, am respectat toți pașii chiar mai mult decât ne-am propus. Punem Caransebeșul pe harta spitalelor care fac transplant, chiar dacă doar la nivel de piele, asta și datorită faptului că avem un chirurg plastician de excepție în spital. Într-un viitor foarte scurt, o să terminăm și cu instalația de gaz medical la care se lucrează deja. Mulțumesc tuturor colegilor, începând cu Agnes Ispas, care a dus tot greul vizavi de colaborarea noastră cu cluburile partenere, precum și celor din spital pentru deschidere, conducerii care a fost alături de noi”.

Potrivit lui Deteșan, în toamnă partenerii din Belgia, Austria, Germania și Serbia vor veni la spital pentru vedea toată munca depusă în proiect și rezultatele concrete. În ultima perioadă, cei de la Rotary au mai dotat spitalul caransebeșean cu bronhoscop, monitoare funcții vitale, defibrilatoare, computere complete, paturi de reanimare sau ecograf.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/premiera-in-judet-grefa-de-piele-la-spitalul-din-caransebes/