ISU Caraș-Severin ajută spitalul din Caransebeș cu un generator

 
 

Un generator nou costă între 28.000-30.000 de euro, iar Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, cu conturile blocate, nu și-l poate permite. În aceste condiții, greul cade pe municipalitate, doar că în lipsa unui buget aprobat pe 2021, generatorul nu poate fi achiziționat. O soluție ar fi noile finanțări europene pentru spitale, dar în acest caz durata obținerii bani-lor ar fi principalul impediment. Toate acestea s-au discutat azi în ședința Comitetului Local pentru Situații de Urgență Caransebeș.

Comandantul pompierilor caransebeșeni, Cosmin Ilie, a explicat că generatorul se află deja la sediul detașamentului și poate fi amplasat la spital, evident, cu anumite condiții. „Generatorul a ajuns vineri, poate fi oricând pus la spital, dar e una când legăm noi o comună la curent și alta e un spital. Generatorul nu pornește automat, trebuie cineva de la spital să-l pornească, dar înainte trebuie să fie instruit. Deci cine face legăturile, electricienii spitalului sau o firmă autorizată, și cine îl manevrează? Ce să fac, să stea pompierii 30 de zile sau cât va rămâne generatorul la spital ca să îl pornească?”, a atenționat Ilie.

Până la urmă, potrivit managerului interimar al SMUC, Daniela Drăgoi, cei cinci electricieni ai spitalului vor fi cei care se vor ocupa de generator. Iar problema legării generatorului primit de la ISU Semenic la rețea va fi rezolvată în cel mai scurt timp de municipalitate, printr-o firmă specializată.

„Este o problemă mai veche a spitalului, există o sursă alternativă, un generator sau mai multe generatoare pe combustibil care trebuie să asigure energia electrică în momentul în care cade rețeaua spitalului. Generatorul principal este defect, va trebui reparat sau înlocuit, și până la soluționarea acestei probleme, cei de la Prefectură și ISU Semenic ne pun la dispoziție un generator pe un termen limitat. Am aprobat asta în Comitetul Local pentru Situații de Urgență de azi”, a precizat și primarul Felix Borcean.

JCS-R.M.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/isu-caras-severin-ajuta-spitalul-din-caransebes-cu-un-generator/