
CARANSEBEȘ – Un bărbat din Cornereva, în vârstă de 43 de ani, a ajuns pe masa de operație la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, în urma unui accident în gospodărie!
Bărbatul a fost adus la spital după ce și-a secționat degetul arătător de la mâna dreaptă cu un flex. A intrat pe mâinile de aur ale chirurgului Singh Bhupinder, care, după ore bune de operație, i-a salvat degetul.
„S-a prezentat la Urgențe un pacient care s-a tăiat la treburile casei cu un flex la degetul F2 de la mâna dreaptă. Degetul a fost secționat aproape în totalitate, ținându-se doar într-un fragment de piele. L-am operat de urgență, i-am refăcut vascularizația degetului, a tendonului și am aplicat o tijă pentru a i se suda osul. După 48 de ore de la operație pacientul a avut puls capilar și degetul se va reface în totalitate”, a declarat, pentru Caon, chirurgul Singh Bhupinder. Potrivit acestuia, pacientul va urma un program de recuperare, iar în aproximativ 6 săptămâni degetul va fi vindecat complet.
Nu e prima oară când dr. Bhupinder „Happy” Singh reușește o operație de excepție. De-a lungul anilor, la Caransebeș, Singh, specialist în chirurgie plastică și microchirurgie reconstructivă, a salvat pacienți care se răniseră la ochi, suferiseră amputații la nivelul membrelor superioare sau care au venit la spital cu tumori gigant la față.
JCS-R.M.
Scris de Lidia Almăjanu – CARANSEBEŞ – Efectele pozitive ale proiectului european implementat de municipalitatea din Caransebeș la Spitalul Municipal de Urgență […]
CARANSEBEȘ – Guvernul a mai dat o gură de oxigen spitalului caransebeșean, suplimentând cu aproape 1 milion de lei suma necesară achitării […]
CARANSEBEŞ – Sfârșitul de an începe să aducă și lucruri bune la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC). Numai în această săptămână […]
Spitalul Municipal de Urgenţă din Caransebeş a demarat procedurile pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi modernizare a etajelor 7 şi 8, incluse […]
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |