Curățenie la spitalul din Caransebeș

 
 

S-a ajuns în faza de casare a tuturor lucrurilor care nu mai sunt de folos spitalului, iar lista a aterizat în regim de urgență pe masa consilierilor locali, asta și în urma unei amenzi primite de spital de la ISU Caraș-Severin. Doar că unii dintre consilieri nu au văzut unde era urgența. „Nu era de pus peste ordinea de zi, putea să mai aștepte, ca să putem și noi să studiem. De 10 ani, de 20, nu au casat nimic la spital, și azi era urgența. Ni s-au băgat sub nas cu 20 de minute înainte de ședință, nu văd urgența”, a spus venerabilul Valentin Dascălu (PSD).

A încercat să-l lămurească colegul de partid, nimeni altul decât președintele Consiliului de Administrație al SMUC, city managerul Florin Bogdea: „Există urgență pentru că este vorba de acele materiale care se găsesc în spatele spitalului, fără să le casăm nu le putem duce la fier vechi. Cei de la ISU au venit în control, ne-au dat amendă și ne întreabă în permanență când le luăm de acolo. Ca să le luăm, trebuie să facem această casare, materialele sunt și afară, și înăuntru, e plin de ele, nu se mai folosesc, trebuie valorificate la fier vechi sau cum zice legea. Dacă nu aprobați, mai stau acolo în spate o lună de zile. Urgența e că am luat amendă pe tema asta”.

Au apărut apoi întrebări cu privire dacă mai există multe din acele obiecte sau au fost valorificate deja de anumiți „băieți isteți”, iar liderul grupului PSD, Petru Schinteie, a explicat că nu e de datoria legislativului local să verifice așa ceva. „Noi nu verificăm dacă obiectele mai există fizic sau mai sunt doar pe hârtie, nu avem această calitate. Sunt alte organe care dacă sunt sesizate trebuie să verifice treaba asta, activitatea vreunei comisii de la spital, chiar și consiliul de administrație poate să ceară anumite lucruri. Noi ne pronunțăm doar asupra oportunității de a face curățenie acolo”, a punctat Schinteie, după care, la vot, proiectul de aprobare a listei de casare a trecut fără probleme, cu doar câteva abțineri.

Acum mingea este în terenul conducerii spitalului, care trebuie să găsească foarte rapid firma cu care să facă acțiunea de curățenie.

JCS-R.M.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/curatenie-la-spitalul-din-caransebes/