COVID-19 se tratează la Caransebeş

 
 
CARANSEBEŞ – Așa cum managerul Adrian Cican anunța încă de acum o săptămână, Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș a devenit oficial spital suport pentru pacienții cu Covid-19 pozitivi, prin ordin al ministrului sănătății.

În același timp, tot spitalul caransebeșean va trata, dacă va fi cazul, și gravidele care vor fi confirmate pozitiv cu noul coronavirus. „Nimeni din acest județ nu s-a oferit să fie spital Covid și nici nu ni s-a impus, sunt niște reguli extrem de bine specificate la nivelul Ministerului Sănătății. Avem odată 15 paturi de ATI cu trei ventilatoare pus alte două mobile, mai adăugăm alte 12 paturi de la Infecțioase plus încă 10 paturi de la Pneumologie, iar pe secția de Interne am început reabilitarea și acolo vom mai avea 16 paturi de ATI. Dacă ne vine o gravidă cu simptome de Covid-19 suntem obligați să o internăm. Suntem de primă linie și ne ocupăm strict de Covid-19. Medicii spitalului din Caransebeș sunt pregătiți pentru astfel de situație”, anticipa săptămâna trecută managerul Adrian Cican.

În ultimele zile, mai mulți agenți economici au făcut donații consistente spitalului caransebeșean. Spre exemplu, TMD Friction a oferit 300 de combinezoane și 150 de ochelari de protecție, SC E&V Util din Timișoara 1.150 de măști chirurgicale, 8.000 de mănuși, 170 de viziere, 150 de costume de protecție totală, 200 de seturi de lenjerie de unică folosință și 500 de pelerine de ploaie, Izorom a donat 300 de litri de clor, iar Jura SRL 50 de viziere. Ultimii pe listă sunt cei de la Hidroelectrica, cu o sumă consistentă care va fi folosită tot pentru echipamente și materiale sanitare – 1,5 milioane lei.

Dar pacienți cu Covid-19 vor fi tratați și la Reșița, însă doar cei care fac dializă, la Spitalul Județean de Urgență, care va prelua pacienți gravi și critici, precum și la Centrul de Dializă Avitum.

JCS-Răzvan Mihalcea

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/covid-19-se-trateaza-la-caransebes/