Monthly Archives: aprilie 2018

4 posts

„Tratament” italian pentru spitalul din Caransebeş

La mijlocul săptămânii trecute, Excelenţa Sa, Niccolo Maso, Consulul onorific al Italiei la Timişoara, s-a aflat la Caransebeș, unde s-a întâlnit atât cu conducerea Spitalului Municipal de Urgență, cât și cu primarul Felix Borcean. Diplomatul a vizitat unitatea medicală, fiind însoțit de managerul Mihaela Popovici, directorul medical Bhupinder Singh, de președintele Colegiului Medicilor din […]

Sporuri minime la spitalul din Caransebeş

  Directorul economic al Primăriei Caransebeş, Horia Irimia, reprezentanţi ai conducerii Spitalului Municipal de Urgență și liderul Sindicatului Sanitas al unităţii medicale au purtat recent o serie de discuţii. Conform declaraţiilor lui Horia Irimia, situația sporurilor din Sănătate este una confuză în toată ţara, reglementările Ministerului Sănătății adoptate la sfârşitul lunii trecute dezavantajându-i […]

La Caransebes, actul medical mai presus de bani

Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Chiar dacă salariații Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș nu au protestat față de scăderile salariale, managerul Mihaela Popovici spune că nemulțumirile apărute sunt justificate. Așa cum Caon.ro a scris încă de săptămâna trecută, la Caransebeș sporurile pentru personalul medical s-au acordat la nivelul minim, altfel s-ar fi depășit limita de 30 la […]

Italienii ajuta spitalul din Caransebes

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – Cu toate acestea, Excelenţa Sa, Niccolo Maso, consulul onorific al Italiei la Timi;oara, medic de profesie, consideră că nu se va putea merge la nesfârşit cu artificii în sistemul medical românesc. Consulul onorific al Italiei la Timișoara, Niccolo Maso, s-a aflat joi pentru câteva ore la Caransebeș, unde s-a […]