Spitalul din Caransebes, dotari din Germania si Belgia

Spitalul din Caransebes, dotari din Germania si Belgia

Scris de R.M. – CARANSEBEȘ – Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș va primi o mână de ajutor de la mai multe cluburi Rotary. În acest sens, o delegație a Rotary Club Meerbusch-Büderich (Germania), condusă de Werner Schumacher, dar și reprezentanți ai Rotary Club Caransebeș, au discutat cu primarul Felix Borcean, managerul SMUC, Mihaela Popovici și cu alte cadre medicale despre proiectul Global Grant, de dotare a Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.

„A fost o veste extraordinară intenția celor de la Rotary Caransebeș și din Germania de a ajuta și dota spitalul nostru. Proiectul este foarte important pentru întreaga regiune, atât prin cantitate, cât și prin calitatea aparaturii și a mobilierului care vor fi aduse în Caransebeș”, a precizat primarul Felix Borcean. Ca un semnal de demarare a proiectului, rotaryenii germani au adus la secția de Pediatrie un scaun cu rotile nou-nouț, iar în următoarea perioadă va veni aparatură și pentru secțiile de Boli Infecțioase și ATI. De asemenea, tot prin acest proiect se va finanţa, în parteneriat cu Primăria Caransebeş, montarea instalaţiei de gaze medicale în Blocul operator al spitalului.

„Pentru spital va veni un bronhoscop nou Storz, două monitoare funcții vitale pentru secţia de Pediatrie, minim două defibrilatoare cu meniu în limba română, 15 computere complete, dar și mobilier și aparatură de la un spital din Mechelen (Belgia), care va fi renovat în perioada următoare”, a spus și Werner Schumacher, de la Rotary Club Meerbusch-Büderich.

Potrivit șefului secției Boli Infecțioase, medicul Ionuț Mihăilică, aparatura va fi extrem de utilă: „Acest aparat e foarte important pentru noi, un bronhoscop performant, pe care nu-l găsim în Caraș-Severin, nici în spitalul din Reșița nu mai este, din păcate. Pe mine, ca pneumolog, mă ajută foarte mult, putem efectua aceste bronhoscopii și în ambulator, și pacienților internați. Acum pacienții pe care noi îi diagnosticăm și care se pretează acestui tip de investigații sunt trimiși la Timișoara”.

Valoarea proiectului se ridică la aproape 80.000 de euro, ne-a declarat Agnes Ispas, reprezentanta Rotary Caransebeș, conform căreia „fondurile cu care clubul nostru participă la proiect au fost adunate cu ocazia Balului de Cartitate din martie 2018 şi la acţiunea <<Gulaşul caritabil>> din cadrul Serbărilor Cetăţii”.

„Ne bucurăm pentru lăudabila inițiativă a celor de la Rotary, care ne ajută cu aparatură și alte dotări strict necesare pentru spital, sunt binevenite astfel de inițiative din partea tuturor”, a adăugat și managerul SMUC, Mihaela Popovici.

La proiect mai participă și Rotary Club Houhalen (Belgia), Rotary Club Linz (Austria), Rotary Club Pancevo (Serbia) şi Rotary Club Uffenheim (Germania).

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/spitalul-din-caransebes-dotari-din-germania-si-belgia/