Așa da! Coridorul groazei de la spitalul din Caransebeș, reabilitat!

Scris de Răzvan Mihalcea – CARANSEBEŞ – După ce la finele anului trecut mai mulți pacienți s-au plâns pe rețelele de socializare de starea deplorabilă a coridorului dintre Radiologie și Morgă, acesta a fost reabilitat de Primărie.

Primarul Felix Borcean a văzut marți, la fața locului, rezultatul celor câteva luni de reabilitare a coridorului de la subsol, pe unde erau transportați pacienții. Întunericul de pe coridor a fost înlocuit acum de un sistem de iluminat nou, gropile au dispărut, pereții au fost refăcuți, s-au montat uși noi, iar cablurile au fost ascunse printr-un sistem din aluminiu. Adică pacienții nu vor mai fi transportați de la lift la Radiologie printr-un decor ce amintea de filmele de groază. „Cred că, per ansamblu, și acea pată mai puțin plăcută a spitalului, acel coridor lung, care unea Radiologia cu Anatomia Patologică, arată foarte bine acum, a fost reabilitat de către SPIR, printr-o firmă. Am vizitat și Pediatria, am vrut să văd cum s-a lucrat în saloane, în bucătărie, în oficii, am vrut să văd noua instalație de iluminat, ușile, cred că în prezent această secție arată mulțumitor față de cum s-a prezentat până acum. Chiar îmi propun să vin mai des în vizită la spital, să văd și celelalte secții, să văd unde mai există nevoi deosebite ca să putem interveni. Coridorul ne-a costat circa 63 de mii de lei, iar Pediatria 4 mii de lei”, a precizat primarul Felix Borcean.

Potrivit edilului, săptămâna viitoare, o altă secție, cea de Neurologie, va îmbrăca o nouă haină, de data aceasta cu sprijinul unui cadru medical care nu a rămas indiferent la problemele secției și a decis să se implice personal în reabilitare: „La Neurologie este o chestiune cvasiprivată și trebuie să o felicit din nou pe doamna doctor Mationi pentru implicare. Secția arată foarte bine, dar vom merge acolo săptămâna viitoare”.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/asa-da-coridorul-groazei-de-la-spitalul-din-caransebes-reabilitat/