Acestea vor fi achiziţionate ca o continuare a programului de investiții pe care îl are administrația locală pentru modernizarea principalei unități sanitare din zonă. Mai exact, aparatura va fi îndreptată către secția de Oftalmologie, municipalitatea alocând zilele trecute sumele necesare. Este vorba de un biomicroscop și de un tonometru, ambele necesare diagnosticării mai rapide a pacienților cu probleme de vedere.
„La Spitalul Municipal de Urgență dotăm Oftalmologia cu două aparate performante, să nu se mai ducă lumea la Oțelu Roșu sau la Timișoara. Vreau să vă spun că au venit doi medici tineri din județul Dolj, soț-soție, doamna este oftalmolog, tot respectul pentru gestul dumnealor. Le-am repartizat și o locuință de serviciu la ANL-uri și cumpărăm și două aparate performante, pentru ca pacienții să poată beneficia în mod direct de dotările moderne și de profesionalismul personalului medical care își desfășoară activitatea în această secție”, a precizat primarul Marcel Vela.
Tot în acest an se va mai finaliza, cu bani europeni, și modernizarea secției de Radiologie și Imagistică medicală.
Sursa: http://www.caon.ro/la-medici-noi-aparatura-noua/1508294