La mijlocul săptămânii trecute, Excelenţa Sa, Niccolo Maso, Consulul onorific al Italiei la Timişoara, s-a aflat la Caransebeș, unde s-a întâlnit atât cu conducerea Spitalului Municipal de Urgență, cât și cu primarul Felix Borcean. Diplomatul a vizitat unitatea medicală, fiind însoțit de managerul Mihaela Popovici, directorul medical Bhupinder Singh, de președintele Colegiului Medicilor din […]
Daily Archives: aprilie 26, 2018
2 posts
Directorul economic al Primăriei Caransebeş, Horia Irimia, reprezentanţi ai conducerii Spitalului Municipal de Urgență și liderul Sindicatului Sanitas al unităţii medicale au purtat recent o serie de discuţii. Conform declaraţiilor lui Horia Irimia, situația sporurilor din Sănătate este una confuză în toată ţara, reglementările Ministerului Sănătății adoptate la sfârşitul lunii trecute dezavantajându-i […]