Site icon Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

„Tratament” italian pentru spitalul din Caransebeş

La mijlocul săptămânii trecute, Excelenţa Sa, Niccolo Maso, Consulul onorific al Italiei la Timişoara, s-a aflat la Caransebeș, unde s-a întâlnit atât cu conducerea Spitalului Municipal de Urgență, cât și cu primarul Felix Borcean. Diplomatul a vizitat unitatea medicală, fiind însoțit de managerul Mihaela Popovici, directorul medical Bhupinder Singh, de președintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, de medicii Eugen Munteanu și Cătălin Hana, precum și de Adrian Bădescu, proprietarul uneia dintre cele mai prestigioase clinici private timișorene.

De profesie medic radiolog, Niccolo Maso a adus la Caransebeş aparatură pentru Secția de Anestezie-Terapie Intensivă (ATI). „La Spitalul Municipal de Urgență din Caransebeș trebuie rezolvate problemele care ţin de infrastructură și aparatura pe care cadrele medicale le au la dispoziție. Trebuie să ajutăm și noi, comunitățile din străinătate care acum suntem aici, fiindcă consider că este o datorie normală a Consulatului Italiei la Timișoara să fie de ajutor cu aparatură care poate nu e nou-nouță, dar lipsește într-un spital sau s-a defectat. Am adus aparatură de uz comun, defibrilatoare, aparatură specifică de ATI. E doar un început, dar, văzând spitalul din Caransebeș, am înțeles care sunt nevoile și vom sensibiliza asociațiile care colectează acest gen de aparatură și spitalele din Italia pentru a da o mână de ajutor”, a spus Niccolo Maso.

„Domnul consul Niccolo Maso a adus aparatură pentru Secția de Anestezie-Terapie Intensivă, dar am vizitat şi Secţiile Cardiologie şi Neurologie, preşedintele Colegiului Medicilor prezentându-i o sală de operaţii realizată în mare parte din donaţii. După discuţiile purtate cu Domnia-sa, am ajuns la concluzia că vom colabora și pe mai departe, partea italiană arătându-se deschisă să ne sprijine în continuare cu materiale sanitare și dotări, şi ţin să îi mulțumesc domnului consul și pe această cale. În timpul vizitei, i-am prezentat oaspetelui exact nevoile spitalului și ale cadrelor medicale. Dl director medical Singh a cerut sprijinul domnlui consul pentru dotarea cu un dermatom care ne-ar fi foarte util în intervențiile de microchirurgie plastică și reparatorie”, a spus și managerul spitalului, Mihaela Popovici.

Discuțiile au continuat apoi la sediul municipalității, axându-se atât pe problema spitalului, cât și pe posibilitățile investiționale din Caransebeș. Conform declaraţiilor primarului Felix Borcean, chiar dacă un astfel de sprijin precum cel oferit de consulul Niccolo Maso este binevenit, problemele nu se vor rezolva ușor. „Trebuie schimbat din rădăcini sistemul nostru medical. Avem exemplul Italiei, unde spitalele de stat nu sunt susținute doar de municipalități, sprijinul venind de la nivel regional și național. În niciun caz spitalele mari, așa cum este și cel din Caransebeş, nu ar trebui să rămână doar în subordinea unei administrații locale, oricât ar fi ea de bogată, de performantă și de implicată”, a mai spus Felix Borcean.

Bianca METEŞ

 

Exit mobile version