Site icon Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Sporuri minime la spitalul din Caransebeş

 

Directorul economic al Primăriei Caransebeş, Horia Irimia, reprezentanţi ai conducerii Spitalului Municipal de Urgență și liderul Sindicatului Sanitas al unităţii medicale au purtat recent o serie de discuţii.

Conform declaraţiilor lui Horia Irimia, situația sporurilor din Sănătate este una confuză în toată ţara, reglementările Ministerului Sănătății adoptate la sfârşitul lunii trecute dezavantajându-i pe unii angajați din acest sector. 

Noul regulament modifică procentele anterioare ale sporurilor, stabilind niște intervale lăsate la latitudinea managementului spitalului. Reglementările legale prevăd însă încadrarea sporurilor într-o limită care să nu depășească pe total ordonator principal de credite 30 la sută. Aici intervine problema. În cazul specific al Caransebeșului, numărul angajaților spitalului, care este de peste 400, depășește cu mult numărul restului angajaților din subordinea ordonatorului principal de credite, care este primarul municipiului. În aceste condiții, dacă sporurile pe secțiile din spital s-ar acorda  la nivelul maxim, s-ar depăși limita de 30 la sută sporuri pe total ordonator principal de credite. În final, s-a stabilit să se acorde sporurile la nivelul minim, fiindcă doar așa nu se depășește acea limită de 30 de procente”, a spus directorul economic al Primăriei.

Horia Irimia a infirmat informațiile apărute în spațiul public, conform cărora Primăria nu vrea să se acorde sporurile la nivelul maxim. „Am vorbit în tot acest timp cu medici din alte spitale, cu reprezentanţii Casei de Sănătate, cu omologi ai mei din alte municipii – directori economici –, şi am constatat că problema nu este doar în Caransebeș, ci în toată țara. Plafonul de 30 la sută creează obstacolul. Problema nu este generată de Primăria Caransebeș, ci de legislația în vigoare. Și la Spitalul Județean din Reșița este aceeași problemă, cu plafonul de 30 la sută, și acolo se acordă sporurile la nivelul minim”, a mai spus directorul economic al Primăriei caransebeșene.

Nu pot să spun că au fost nemulţumiri în rândul medicilor şi asistentelor, ci doar printre cei care au pierdut la salariu, şi aici e vorba despre infirmieri şi brancardieri, aceia care nu au beneficiat de măririle salariale de la 1 martie, dar cred că vor fi luate măsuri în acest sens. În spitalul din Caransebeş, sporurile se dau în funcţie de secţie, noi trebuind să ne încadrăm între un maxim şi un minim. De exemplu, la Pneumologie, unde sporurile erau de sută la sută, sporul maxim a scăzut la 85 la sută, însă noi nu am putut oferi nici acest procent, şi atunci am mers pe 55 la sută. Am mers pe varianta minimă la toate secţiile din spital”, a declarat managerul unităţii medicale, Mihaela Popovici.

În ceea ce priveşte protestele declanşate la nivel naţional în sectorul sanitar, Mihaela Popovici a declarat că, la Caransebeş, situaţia este sub control, în sensul că personalul medical este unul responsabil, fiind conştient că actul medical este mai presus de orice, şi a înţeles că, dincolo de toate problemele financiare, trebuie să rămână alături de conducere. Managerul spitalului a mai precizat că peste 80 la sută din bugetul unităţii medicale reprezintă salariile angajaţilor. „Avem datorii, nu este o situaţie deloc favorabilă, însă sperăm la un contract mai bun cu Casa de asigurări de sănătate. În ceea ce priveşte rezultatul comisiei care a venit să acrediteze spitalul, nu avem încă raportul final, dar vă pot spune că unitatea va fi acreditată”, a adăugat Mihaela Popovici.

Sonia BERGER

Sursa: https://www.7-zile.com/2018/04/26/sporuri-minime-la-spitalul-din-caransebes/

 

Exit mobile version