Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Spitalul din Caransebeș, contract mai mare cu Casa

Spitalul din Caransebeș, contract mai mare cu Casa

CARANSEBEŞ – Nu de puține ori Jurnal de Caraș-Severin și Caon.ro au scris de datoriile Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș. Multe dintre acestea cauzate de o situație știută de toată lumea: mai mulți pacienți internați anual decât în contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate. Pentru că atunci când pacientul vine la spital, nu i se poate refuza internarea pe motiv că deja s-a atins numărul de pacienți pentru care se primesc bani de la CAS în acest an

Iată însă că de la 1 ianuarie 2019, lucrurile se pot schimba în bine. O spune chiar managerul Adrian Cican: „De la 1 ianuarie, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate va fi mărit cu 17,7 la sută”. Acesta a avut și alte vești bune în plenul ședinței de îndată a Consiliului Local, una privind laboratorul de analize medicale, cealaltă privind pregătirile pentru reînființarea ambulatoriului.

„Firma care a gestionat laboratorul este de acord să ne dea toată aparatura în comodat, pe durată nedeterminată, pentru ca nici UAT-ul și nici noi, spitalul, să nu cheltuim 3,5 milioane de euro, cât costă aparatura existentă, nu vom avea acești bani. Singura lor condiție a fost să cumpărăm reactivii pentru acele aparate de la ei. Asta se face în maxim 60 de zile. Mai avem o donație de 15 computere cu software de ultimă generație, plus încă 25 pe care le achităm în rate, tocmai pentru a pregăti infrastructura pentru ambulatoriu. Iar Primăria ne-a pus la dispoziție un mijloc de transport să aducem o donație de la «Marie Curie» din București, un aparat radiologic care să funcționeze 24 de ore din 24, cu care să scoatem bani nefăcând contract cu Casa”, a mai adăugat managerul spitalului caransebeșean.

R.M.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/spitalul-din-caransebes-contract-mai-mare-cu-casa/

Exit mobile version