Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Spitalul Caransebeș, spital suport pentru pacienții cu Covid-19

 

Potrivit managerului Adrian Cican, asta înseamnă că în spital nu vor mai fi alți pacienți, aceștia urmând să fie îndreptați către spitalul din Oțelu Roșu sau, în cazurile mai grave, către Spitalul Județean Reșița.

„Spitalele județene au fost excluse din a fi date ca spitale suport, noi suntem spital suport tip 2. Ca o părere personală, toate spitalele vor fi implicate, nu preia Caransebeșul din tot județul, noi preluăm strict pe paturile pe care le avem la Infecțioase, la Pneumologie și la ATI, plus cele 16 paturi cu care mai încercăm să ne extindem și atât, nu vor fi toate cele 388 de paturi cât are spitalul. Dar e adevărat că nu vor mai fi alte cazuri în spital. Cazurile mai ușoare se duc la Reșița sau Oțelu Roșu, am vorbit cu dl manager de la Oțelu Roșu, l-am invitat cu medicii șefi de secție ca să vedem cum ne susținem reciproc, acum suntem toți în aceeași echipă, ei vor prelua cazurile, medicii trebuie să înțeleagă că nu mai pot trimite nimic la Caransebeș, dacă au cazuri grave trimit direct la Reșița. Am vorbit și cu primarul de la Moldova Nouă, au doi medici ATI, unul va fi delegat la noi două luni, dacă va fi nevoie, va veni și cel de-al doilea. Ne ajută și cei de la Oravița, și cei de la Bozovici, dacă va fi cazul, iar de la Spitalul Județean Reșița facem un transfer de aparatură ATI”, a precizat Cican.

Acesta are semnale că se va rezolva și problema deblocării conturilor spitalului, pentru a se face achizițiile de aparatură și materiale necesare luptei împotriva Covid-19. „Astăzi, la videoconferință, primul ministru și ministrul Sănătății au aflat faptul că eu cer de două săptămâni deblocarea conturilor, primul ministru a zis că se rezolvă. Mai departe, ministerul trebuie să trimită necesarul de ventilatoare și să ne pună la dispoziție tot ce avem nevoie”, a mai spus managerul Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș.

JCS-R.M.

 

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/spitalul-caransebes-spital-suport-pentru-pacientii-cu-covid-19/

Exit mobile version