Decizia era previzibilă, mai ales după ce, zilele trecute, primarul Felix Borcean le-a spus consilierilor locali, întrebat fiind dacă se merge tot cu interimat la spital sau se scoate postul la concurs, că cel mai probabil se va prelungi mandatul de manager interimar al lui Bhupinder Singh cu alte 5 luni. „Singh avea pe o lună, va mai fi încă 5, că 6 are voie interimar, după care se scoate la concurs, dacă nu apare între timp alt manager, evident. Interimatul e de 6 luni, dacă nu ia nimeni concursul, de asemenea, se poate prelungi cu încă 6 luni.”, a explicat edilul.

De asemenea, spitalul din Caransebeș are și un nou director medical interimar, deocamdată pentru o lună, în persoana lui Mirabela Popa, medic specialist la Laboratorul de analize medicale. Până la 1 septembrie, spitalul trebuie să organizeze concursul de director medical, iar în cazul în care nu se prezintă nimeni, se poate prelungi interimatul cu alte 6 luni.

Reamintim că Bhupinder Singh, șeful de la Chirurgie plastică, a preluat conducerea spitalului după demisia fostului manager Adrian Dumbravă, cel care a ajuns, după o foarte scurtă perioadă de pauză, manager la Spitalul Județean Pitești.

JCS-R.M.