Medicul Singh lucrează la spitalul din Caransebeş din anul 2015, şi a mai efectuat câteva intervenţii în premieră pentru unitatea spitalicească din municipiul de pe Timiş şi Sebeş. Între acestea, amintim de terapia prin presiune negativă, destinată tratamentului unor plăgi care stagnează în vindecare, în special pentru ulcere decubit (escare), ulcere diabetice şi varicoase, plăgi post-operatorii, plăgi traumatice, pre şi post transplant de piele. Ea se realizează cu ajutorul unui aparat medical special conceput, care exercită asupra rănii o presiune subatmosferică, controlată, care grăbeşte procesul de vindecare. Astfel, prin intermediul unor kituri speciale de pansamente, se obţine apropierea marginilor plăgii, eliminarea excesului de fluid şi îmbunătăţirea fluxului sangvin, determinând evoluţia favorabilă a plăgii. (B. Meteş)