Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Hidroelectrica ajută spitalul din Caransebeș în lupta cu Covid-19

 
 

Decizia Hidroelectrica survine ca urmare a situației de risc excepțional pentru sănătatea publică generată de răspândirea noului coronavirus, în contextul creșterii constante a numărului confirmat de persoane infectate pe teritoriul României.

„Sprijinirea spitalelor românești tocmai a devenit prioritatea numărul unu în politica de sponsorizări a Hidroelectrica. Vedem cu toții în aceste momente nevoile stringente ale sistemului medical național, ale celor aflați în prima linie a luptei cu pandemia. Suntem alături de medici in efortul excepțional pe care îl fac pentru a-i vindeca pe cei bolnavi si a-i proteja pe cei vulnerabili. Am auzit chemarea în ajutor și răspundem: știm că e mare nevoie de echipamente de primă urgență, echipamente de protecție, materiale de curățare, echipamente sanitare, dezinfectanți și alte obiecte esențiale folosite în scopul protejării pacienților și al personalului. Este momentul să fim solidari. Doar uniți într-un efort comun și dând dovadă de responsabilitate ne putem întoarce cât mai curând la lumea pe care o știam, la normalul vieții de zi cu zi ”, a declarat Bogdan Badea, președintele Directoratului Hidroelectrica.

Rămâne de văzut modalitatea prin care banii vor ajunge la spital, pentru că unitatea sanitară condusă de managerul Adrian Cican are conturile blocate.

Pe lângă spitalul din Caransebeș, Hidroelectrica va sprijini financiar alte șase unități sanitare: Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 1.500.000 lei, Spitalul Clinic Județean Mureș – 1.033.000 lei, Spitalul Județean de Urgență Deva – 1.500.000 lei, Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 1.500.000 lei, Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin – 1.500.000 lei și Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – 1.500.000 lei.

JCS-N.C.

Sursa: https://www.caransebesonline.ro/hidroelectrica-ajuta-spitalul-din-caransebes-in-lupta-cu-covid-19/

Exit mobile version