Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș

Adrian Cican dă de pământ cu consilierii caransebeşeni


Aşa cum am informat în ediţia trecută a ziarului, din cele două puncte aflate pe ordinea de zi a şedinţei de îndată a Consiliului Local Caransebeş din data de 3 martie, unul a stârnit discuţii aprinse, în cele din urmă el fiind chiar respins de aleşii municipali. Este vorba despre cel referitor la angajarea, de către Spitalul Municipal de Urgenţă Caransebeş, a unui avocat, în vederea susţinerii cauzelor şi apărării intereselor acestuia în patru dosare, respectiv două cu SC „Anadelina Impex” SRL, care vizează chioşcul din unitatea spitalicească, şi două cu Societatea Civilă Medicală Caransebeş, din lungul şir de probleme ridicate de înfiinţarea ambulatoriului, nu a întrunit numărul de voturi necesare adoptării.
Primarul Felix Borcean a venit cu propunerea ca aceste cheltuieli să fie suportate din bugetul local, el fiind contrazis de secretarul Primăriei, Ana Bratu, care, invocând prevederile OUG Nr. 26/2012, a spus că acest lucru nu este legal.
În replică, Adrian Cican, managerul Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş, a răspuns că totul este perfect legal din punctul său de vedere, făcând în acest sens trimitere la prevederile Legii 95/2006, demersul său întemeindu-se, pe de o parte, pe complexitatea celor patru dosare aflate în instanţă, precum şi pe faptul că în data de 9 martie era ultimul termen pentru depunerea uneia dintre întâmpinări.
După încheierea şedinţei, Adrian Cican a susţinut o conferinţă de presă la care a luat parte şi primarul Felix Borcean.
„Ambulatoriul sigur se va înfiinţa!”
Cican s-a arătat surprins de numărul totuşi mare al celor care au votat „pentru”, deoarece el a afirmat, în repetate rânduri, că mulţi consilieri locali sunt implicaţi în ceea ce a numit „relaţii de cumetrie”.
Din punctul de vedere al primarului Felix Borcean, votul de marţi a fost unul „de înţelegere”. „Ca nu cumva să pice rău partea liberală, au votat şapte, unul chiar pentru amendamentul propus de mine, iar doctorii Strejariu şi Gherman oricum nu aveau drept de vot, dânsa nu putea să se exprime în situaţia aceasta, făcând parte din Societatea Civilă Medicală, iar dl Strejariu s-a abţinut, probabil din solidaritate de breaslă. Dl Stănescu a votat pentru angajarea unui avocat cu sprijinul financiar al Primăriei, astfel că s-au scos cumva consilierii liberali, şi au să susţină sus şi tare că ei au fost de acord, dar nu a fost PSD-ul. N-am înţeles poziţia PSD-ului, pentru că aici vorbim de un proces cu o entitate privată, nu vorbim despre medicii de la spitalul din Caransebeş, ci de o asociaţie, e drept, cu aceiaşi medici din spital, lucru ce nu trebuia să suscite atâtea pasiuni, atâta vreme cât avem de-a face cu o entitate privată. Nu era nimic legat de spitalul din Caransebeş şi de organigrame sau alte chestiuni… Dar consilierii liberali şi social-democraţi discută întotdeauna înainte de şedinţe”, a spus Felix Borcean.
Adrian Cican a acuzat că, la nivelul spitalului, există o presiune din toate punctele de vedere, atât din partea unor organe de cercetare penală, cât şi din alte părţi, dar mai ales din partea unor medici, la toate nivelurile, inclusiv la Ministerul Sănătăţii şi la Direcţia de Sănătate Publică. „Membrii acestei entităţi, numită Societatea Civilă Medicală, pe ultima sută de metri – şi spun asta fiindcă ambulatoriul sigur se va înfiinţa –, deja şi-au găsit şi majoritatea chiar s-au mutat din acele cabinete, trebuind să ne predea toate cheile de la cabinetele etajului întâi, apoi de la etajul al doilea, aşadar şi dânşii realizează situaţia. E vorba, până la urmă, de orgolii, dar pe banii cetăţenilor şi cu sprijinul consilierilor locali. Subliniez asta, pentru că liberalii au votat acele hotărâri de consiliu şi acel amendament în care acele spaţii medicale şi nemedicale au fost, în momentul în care ni s-a dat nouă dreptul de administrare, făcute cu virguliţă, tocmai pentru a scăpa anumite lucruri. Se ştie că sunt mulţi doctori, membri PNL şi PSD, care au făcut parte din Societatea Civilă Medicală timp de 18 ani. E de notorietate faptul că liderul de grup al consilierilor social-democraţi, dl Bogdea, vorbeşte pe două voci, şi pentru dl Gheorghe Borcean, şi pentru dânsul. Se duce şi se sfătuieşte cu acesta, la dânsul în spital, în cabinet, şi acasă. Ce spun, spun cu dovezi”, a afirmat Adrian Cican.
Managerul unităţii medicale a adăugat că gestul său nu trebuie interpretat în sensul că „a venit să se milogească la Consiliul local”, pentru că conturile spitalului nu sunt blocate din cauza lui, responsabile de această situaţie fiind fostele administraţii şi consiliile locale „multiple” din ultimii ani.
„Sesizările noastre sunt ţinute la sertar”
„Îmi pare rău că trebuie să spun, dar, la un moment dat, am crezut că sabia războiului a fost băgată în teacă în ceea ce priveşte juriştii, dar vreau să-i aduc aminte secretarului Primăriei, Ana Bratu, că 9 ani a fost preşedintele Consiliului de Administraţie al Spitalului Municipal de Urgenţă. Oare în 9 ani nu şi-a dat seama că spitalul este în faliment? În 9 ani nu şi-a dat seama că acolo s-au făcut – subliniez – plăţi ilegale, care au fost semnalate de mine în instanţă? Au fost falsuri. S-au scos la suprafaţă fapte care arată că s-au înregistrat facturi, dintre care unele lipsesc, nu mai sunt! Nu ştiu, s-au evaporat dintr-odată. Poliţia şi Parchetul se ocupă de altceva. Sesizările noastre, nu cele referitoare la facturi, sunt ţinute la sertar. Au fost şapte sesizări, însă doar trei mi s-au luat în considerare. Am stat trei ore şi jumătate la Poliţie. Prima sesizare am făcut-o în noiembrie anul trecut, când am semnalat despre firma cu care puteam să pierdem datele… Eu am fost chemat doar pentru ultimele trei. În schimb, au mai fost altele, dinaintea venirii mele cu câteva luni, care au fost trimise la organul de cercetare penală, care este Poliţia, care, după ce definitivează actul, îl trimite la Parchet, care decide, se dă drumul la dosar sau nu. Dar pe mine mă îngrijorează faptul că sunt sesizări grave făcute de noi care nu sunt prioritare”, a mai spus managerul spitalului.
Felix Borcean s-a arătat surprins de atitudinea Consiliului local, afirmând că membrii acestuia nu simt pulsul societăţii caransebeşene. „Oamenii aceştia chiar nu înţeleg că cetăţenii asta vor să le ofere spitalul, iar ei se opun cu obstinaţie, pe orice cale, prin tot felul de tertipuri care poate nu ajung în maniera corectă la urechile cetăţenilor, sau poate nu sunt înţelese, fiindcă e greu să înţelegi chichiţele astea juridice… Până la urmă, însă, toată tevatura asta are o singură notă comună – ambulatoriul, care nu se doreşte a fi înfiinţat. E simplu! Dar el va fi înfiinţat!”, a mai spus primarul municipiului.
Adrian Cican s-a arătat încrezător, afirmând că el nu a pierdut, niciodată, nicio luptă, şi că, indiferent ce se va întâmpla în continuare, va găsi o soluţie. El a dat exemplul amenzilor plătite din propriile buzunare de către el, directorul financiar şi cel medical, Bhupinder Singh, pentru ca acestea să fie mai mici decât cele pe care le-ar fi primit spitalul, ca instituţie. „Au fost amenzi corect aplicate, nici nu le-am contestat… N-am avut autorizaţie de funcţionare de la Mediu, ceea ce este foarte grav, dar nu de acum, de când sunt eu, ci dinainte, eu am depus documentaţia, au venit oamenii, au constatat, acum suntem în faza de autorizare, dar amenda a trebuit s-o plătim. Cei de la Finanţe au sesizat anumite lucruri, de neînregistrare la timp pe portalul ANAF-ului, nu ceva omis din actele contabile… Am pus bani şi pentru asta… Cei din Consiliul local nu înţeleg că spitalul ăsta nu e nici al lui Cican, nici al primarului Felix Borcean, şi nu facem politică aici. Vorbim de existenţa noastră de azi pe mâine”, a adăugat managerul spitalului.
„Mă împrumut din bancă pentru un avocat”
Felix Borcean a mai declarat că, în schimb, administraţia caransebeşeană este pe cale să accepte să plătească cu mare uşurinţă suma de 120.000 de lei pentru vidanjarea Staţiei de Epurare de la Jupa, care a fost finalizată în 2011, a fost dată în folosinţă societăţii Aquacaraş, dar nu a fost folosită niciodată. „Sesizându-se Garda de Mediu, din anumite filmări, că la Jupa se deversează, timp de două, trei luni, eu voi plăti 120.000 de lei din bugetul local, pentru vidanjare, în cooperare cu Aquacaraş. Păi de ce să plătesc eu cu Aquacaraş? De ce să nu plătească doar ei? Nu e a lor? Ei ne şantajează pe noi că o să lase să iasă rahatul în curţile sau pe străzile cetăţenilor din Jupa. Adică lor pot să le dau cu largheţe 120.000 de lei, şi pentru un avocat care pledează pentru o cauză de interes public, respectiv de a mă exonera pe mine, ca cetăţean, să scot din buzunar nişte bani pe care să-i dau unor medici care şi aşa ne-au făcut zile fripte de-a lungul timpului, nu pot?”.
Adrian Cican a mai afirmat că are dubii în ceea ce priveşte primirea Ordinului ministrului Sănătăţii pentru înfiinţarea ambulatoriului, deoarece unii consilieri locali ar putea să transmită la Bucureşti ceea ce s-a întâmplat la Caransebeş, iar preşedintele Colegiului Medicilor din România, Gheorghe Borcean, s-a întâlnit recent, la Sibiu, cu cineva din Ministerul Sănătăţii, managerul spitalului afirmând că aredovezi în acest sens.
„Dacă va fi cazul, mă împrumut din bancă pentru un avocat. Va fi pro bono, dar îl plătesc eu. E o cale legală. Dacă nu, mă duc în instanţă cu juristul”, a concluzionat Adrian Cican.
Sonia BERGER
 

 

Sursa: https://www.7-zile.com/adrian-cican-da-de-pamant-cu-consilierii-caransebeseni/

Exit mobile version