CARANSEBEȘ – Chirurgul de origine indiană, director medical al Spitalului Municipal de Urgență Caransebeș (SMUC), a salvat ochiul unui bărbat care se accidentase cu o drujbă!

Potrivit reprezentanților SMUC, bărbatul de 65 de ani a venit miercuri, 16 decembrie, la spital, în urma unui accident cu o drujbă, care s-a soldat cu rănirea gravă a ochiului stâng. În urma investigațiilor efectuate s-a constatat că pacientul suferise un traumatism complex la nivelul ochiului, cu distrugerea pleoapei superioare și inferioare.
„Medicul Singh Bhupinder a efectuat intervenția chirurgicală, constând în reconstruirea pleoapei inferioare și superioare inclusiv a tarsului, cât și reconstruirea mușchilor ridicători ai ochiului. Intervenția chirurgicală a durat peste două ore, operația fiind o reușită, pacientul urmând să fie externat după 48 de ore. De când profesează la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș, medicul Singh Bhupinder a efectuat numeroase intervenții chirurgicale cu grad mare de dificultate, toate operațiile fiind reușite”, informează reprezentanții SMUC într-un comunicat de presă.
JCS-R.M.
Sursa: https://www.caransebesonline.ro/singh-mai-face-o-operatie-de-exceptie/
CARANSEBEŞ – Organizația „Salvați Copiii” a arătat încă odată marţi, la Caransebeș, că se pot face minuni cu muncă, modestie și voință. […]
Scris de R.M. – CARANSEBEŞ – Firmele private continuă să se implice în reabilitarea Spitalului Municipal de Urgență din municipiu. Dacă la […]
La secția de neonatologie de la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș au ajuns noi echipamente: 10 mese de înfășat, 5 scaune de […]
Scris de Lidia Almăjanu –CARANSEBEŞ – În câteva luni, caransebeșenii, dar și locuitori ai întregii zone adiacente, vor avea acces la servicii […]
Cookie | Durată | Descriere |
---|---|---|
cookielawinfo-checbox-analytics | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Analytics". |
cookielawinfo-checbox-functional | 11 months | The cookie is set by GDPR cookie consent to record the user consent for the cookies in the category "Functional". |
cookielawinfo-checbox-others | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Other. |
cookielawinfo-checkbox-necessary | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookies is used to store the user consent for the cookies in the category "Necessary". |
cookielawinfo-checkbox-performance | 11 months | This cookie is set by GDPR Cookie Consent plugin. The cookie is used to store the user consent for the cookies in the category "Performance". |
viewed_cookie_policy | 11 months | The cookie is set by the GDPR Cookie Consent plugin and is used to store whether or not user has consented to the use of cookies. It does not store any personal data. |