Bhupinder Singh, un nou „record” la Caransebeş

Ca urmare a unei mai ample acţiuni lansate în urmă cu câteva luni, proiectul Global Grant, în valoare de 78.000 de euro, implementat de Cluburile Rotary din Caransebeş, Meerbusch şi Houhalen din Belgia, Rotary Club Linz din Austria, Clubul „Mihajlo Pupin” din Pancevo – Serbia, şi un club din Uffenheim, din Germania, Spitalul Municipal de Urgență din municipiul de pe malurile Timişului şi Sebeşului a fost dotat joi, 23 mai, cu un dermatom performant, care va fi folosit de Bhupinder Singh, medic specialist în chirurgie plastică și reparatorie, director medical al spitalului.
„Dermatomul este foarte important pentru Compartimentul de Chirurgie Plastică, pentru reconstrucția de defecte ale pielii, la traumatismele care necesită recoltarea de piele pentru acoperirea defectului. E primul aparat de acest gen din spital și din județ, iar pentru această donaţie ţinem să mulțumim Clubului Rotary. La un pacient cu defect de piele putem recolta pielea de pe o altă regiune, țesut sănătos, de la coapsă de exemplu, iar acest aparat are niște măsurători, putem lua de la cel mai subțire până la cel mai gros strat, și atunci recoltăm și aplicăm în zona cu defect. E vorba de microchirurgie reconstructivă”, a spus medicul Bhupinder Singh.
Președintele Clubului Rotary Caransebeș, Alin Deteșan, a declarat că, prin această donaţie, grantul se apropie de final, pentru acest aparat fiind suplimentată valoarea acestuia, care a ajuns la peste 80.000 de dolari, rotaryenii realizând astfel chiar mai mult decât şi-au propus iniţial. În plus, a mai adăugat el, municipiul a fost pus pe harta spitalelor care fac transplant, chiar dacă doar la nivel de piele, asta și datorită faptului că aici există un chirurg plastician de excepție. Într-un viitor foarte scurt, va fi finalizată și instalația de gaz medical la care se lucrează în momentul de faţă.
Prima intervenție de acest gen şi cu acest aparat, premieră în Caraș-Severin, a avut loc vineri, 24 mai, la un pacient în vârstă de 57 de ani, cu defect la gamba stângă, acesta prezentând şi un ulcer varicos, care a fost acoperit cu grefă de piele.
Alin Deteșan a mai adăugat că, în toamnă, partenerii din Belgia, Austria, Germania și Serbia vor veni la spital pentru vedea toată munca depusă în proiect și rezultatele concrete. În ultima perioadă, cei de la Rotary au mai dotat spitalul caransebeșean cu un bronhoscop, monitoare pentru funcții vitale, defibrilatoare, computere complete, paturi de reanimare sau ecograf.
Bianca METEŞSursa: https://www.7-zile.com/bhupinder-singh-un-nou-record-la-caransebes/