Un milion de lei, spre spitalul din Caransebeş!


Vizualizari: 126

La mijlocul acestei luni, Guvernul României a adoptat o nouă hotărâre privind repartizarea pe unități administrativ-teritoriale a sumelor defalcate din Taxa pe Valoarea Adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale. Suma alocată a fost de 1,4 miliarde de lei, iar în Caraș-Severin au beneficiat de acești bani 55 de unităţi administrativ-teritoriale.
Cea mai mare sumă din județ i-a revenit Reșiței – 9,6 milioane de lei, urmată de Oravița – 3,7 milioane de lei, și Caransebeș – 3,1 milioane de lei.
Referitor la aceşti bani, primarul Felix Borcean a declarat că este o sumă mulţumitoare, ea fiind destinată cheltuielilor de funcţionare pentru subunităţile din cadrul Primăriei, aici intrând şcolile, spitalul şi societăţile aflate în administrarea Primăriei Caransebeş.
„Am avut o şedinţă cu directorii de instituţii pentru a primi de la ei solicitările, urmând să ne întâlnim într-o nouă şedinţă, pentru a le analiza şi a repartiza aceste sume pe zonele strict necesare, dar prioritatea va fi Spitalul Municipal de Urgenţă, care, estimez eu, va primi undeva la o treime din această sumă”, a spus Felix Borcean. (B. Meteş)

Sursa: https://www.7-zile.com/un-milion-de-lei-spre-spitalul-din-caransebes/